Descrierea procesului de acoperire cu Fibre Eco de Celuloză

Sunt foarte multumit de echipa voastra, termenul de executie a fost respectat si la sfarsitul lucrarii nu au existat costuri ascunse.

Fiind tânăr antreprenor, cu idei noi și cu ambiție, doream să construiesc în localitatea mea locuințe de tip nou, european. Când am început construcția primei case, am apleat la companii de izolare cu vată minerală. Neștiind atunci că acest material este practic interzis și vulnerabil, am avut careva pierderi. Spre norocul meu am reușit să întorc materialul înapoi și am găsit o alternativă mai economă și mult mai sigură. Ecofibra e cea mai bună chestie pe care o pot recomanda la izolare. Astfel am colaborat cu băieții de la izolare.md la câteva obiecte și încă vom mai colabăra și în viitor. Cu ei am economisit efectiv, băieții singuri au oferit echipa de instalare la toate obiectele, ceea ce m-a scutit de cheltuieli pentru lucratori, în plus casele sunt izolate datorită acestui material și fonic dar și termic. Iarăși un plus pentru companie dar și viitorii locatari. Natural, econom, de încredere. Bravo băieți!